Acuzată că nu a avut grijă de sănătatea lui Benone Sinulescu, soția lui a rupt tăcerea: ”Nu doresc nimănui să treacă prin asta”

Publicat: 19 ian. 2022, 13:07 Autor: Maria Apostol Vedete

Mulți colegi de breaslă de-a lui Benone Sinulescu au criticat-o pe soția artistului, în toamna anului trecut, atunci când se discuta că ea este cea care refuză să semneze pentru transferul artistului într-un spital din Timișoara, unde să fie operat. Elena Sinulescu a vorbit într-un final despre ultimele luni, ca fiind cea mai grea perioadă din viața ei. 

Primul care a declarat public și a lăsat de înțeles că Elena Sinulescu nu s-ar fi îngrijiji suficient de sănătatea lui Benone Sinulescu a fost fostul impresar al artistului, Ionuț Pavel.

El a anunțat că marele cânțăreț se află în stare destul de gravă, internat într-o clinică paliativă.

După reverificarea informațiilor, Pavel a recunoscut că a redat incomplet unele informații. Însă nu și-a explicat refuzul Elenei Sinulescu de a-și trata soțul într-o clinică din Timișoara.

Printre artiștii care s-au declarat revoltați de decizia partenerei de viață a lui Nea Beni s-au numărat atât Saveta Bogdan, cât și Laura Lavric, dar și jurnalista Adriana Bahmuțeanu. Cea care a realizat și un ultim interviu cu maestrul, în anul 2019.

Soția lui Benone Sinulescu: ”Gândul meu zboară spre zilele în care eram împreună”

Despre acea întâlnire, Adriana spune că a fost una destul de incomodă. Având în vedere că Elena Sinulescu nu a vrut să apară în fața camerelor. A susținut că nu a salutat nici măcar echipa de filmare, odată ajunși în casa lor. Se pare că la acest comportament, Nea Beni ar recționat diplomat, dar cu o ușoară stânjeneală.

Iată că, în cele din urmă, după două luni de la trecerea în neființă a soțului său, Elena Sinulescu a acceptat să-și deschidă sufletul.

E greu, este foarte greu fără Benone al meu. Ce pot face însă?! Nu sunt genul care să mă plâng în public. Numai eu știu câte am pătimit în ultimele luni de când am rămas singură.

Vă dați seama că aproape în fiecare moment al zilei sau al nopții gândul meu zboară spre zilele în care eram împreună. În plus, te lovești din toate colțurile casei de câte un lucru care îmi trezește câte o amintire. Și nici nu se stinge bine clipa că o alta, poate mai dureroasă îi ia locul! Nu doresc nimănui să treacă prin ce trece un om rămas aproape singur pe lume!”, a declarat Elena Sinulescu pentru impact.ro.

Publicat: 19 ian. 2022, 13:07 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×